Una dintre cele mai populare recomandări făcute de producătorii de sisteme de învelitori pentru specialiștii în construcții este tabla fălțuită, iar asta deoarece este vorba despre un produs ce oferă o soluție modernă și eficientă pentru montarea unui acoperiș frumos din punct de vedere estetic, dar și durabil din punct de vedere al calității.
Și pentru că, în mod evident, acoperișul este unul dintre pionii principali ai fiecărei construcții, completând imaginea acesteia și protejând-o împotriva tuturor capriciilor vremii (de la soare puternic, până la ploi și acumulări de zăpadă), este foarte important ca materialele din care acesta este conceput să fie de cea mai bună calitate.
Iată care sunt principalele avantaje pe care le oferă tabla fălțuită:
- Panourile de acoperiș confecționate din tablă fălțuită prezintă marele beneficiu de a putea fi utilizate atât pentru clădiri moderne, cât și pentru construcții tradiționale și case de locuit.
- Tabla fălțuită oferă avantajul de a putea fi folosită atât în cazul lucrărilor de recondiționare, cât și în cazul construcțiilor total noi.
- Pentru că domeniul arhitectural vine cu proiecte tot mai creative, sistemele de acoperiș din tablă fălțuită oferă marele avantaj de a putea fi folosite chiar și pentru învelirea celor mai atipice clădiri, contribuind la crearea unui design unic și a unui aspect estetic al acestora, în concordanță cu restul elementelor folosite. Mai mult decât atât, prin utilizarea unui astfel de produs se pun în valoare celelalte particularități ale clădirii.
- Pentru că nu doar esteticul contează, tabla fălțuită poate fi cea mai bună alegere pentru acoperișul unei clădiri și din punct de vedere al siguranței, fiind deosebit de rezistentă și oferind numeroase garanții împotriva intemperiilor care pot afecta un acoperiș.
- Din punct de vedere al etanșeității, în general, sistemul de învelitori pentru acoperișuri conceput din tablă fălțuită prezintă un grad de etanșeizare mult mai ridicat decât sistemul conceput din țiglă metalică.
Ce tipuri de garanții asigură o tablă fălțuită de calitate:
- Garanția pentru durata medie de exploatare – 50 de ani;
- Garanția anticoroziune – 30 de ani;
- Garanția pentru menținerea culorii – 15 ani.
Cea mai bună tablă fălțuită
Unul dintre cele mai recomandate tipuri de tablă fălțuită constă în produsul GreenCoat PLX Pro BT a producătorului scandinav SSAB – un produs care face parte din clasa premium, este ușor maleabil și care a fost dezvoltat pentru lucrări de tinichigerie de orice dificultate.
Acest tip de tablă este conceput dintr-un oțel provenit din Scandinavia, cu o grosime de min. 0,60 mm, ce poate fi disponibil în două culori (gri metalic și maro) și în două dimensiuni (675 și 1250).
Atât montarea, cât și întreținerea unui astfel de acoperiș se poate face cu ușurință, ceea ce oferă un mare avantaj atât constructorului, cât și beneficiarului lucrării. Temperatura minimă de montare este de -15°C, iar raza minimă de îndoire a panourilor de astfel de tablă fălțuită este de 1,5 x grosimea tablei.
De asemenea, este important de știu că specialiștii în construcții recomandă utilizarea tablei fălțuite pentru orice tip de acoperiș, în special în cazul construcțiilor care au pante lungi.