Noaptea Cercetătorilor Europeni este sărbătorită simultan vineri, 28 septembrie, în peste 20 de orașe din România și aproximativ 300 de oraşe europene. Evenimentul s-a extins în acest an și pe data de 29 septembrie pentru o parte dintre cele mai de succes localități implicate.
În România, centrele orașelor Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Bârlad, Bacău, Brașov, București, Buzău, Câmpia Turzii, Constanța, Deva, Galați, Hunedoara, Oradea, Piatra-Neamț, Ploiești, Suceava, Târgu-Jiu, Timișoara, Tulcea și Zalău vor fi gazdele unor evenimente și experimente inedite, prezentări interactive, activități educative pentru copii, concursuri şi multe alte activități care vor îmbina știința cu învățarea și promovarea științelor ca o direcție de urmat pentru noile generații.
Evenimentul este destinat atât copiilor, cât și adulților pasionați de știință, care nu vor să rateze momentele în care cercetătorii vin să prezinte publicului cele mai noi descoperiri din laboratoare, invenții și proiecte din astronomie, biologie, chimie, inginerie sau antropologie. Vor avea loc demonstrații spectaculoase și concursuri cu premii pentru a recompensa creativitatea vizitatorilor.
Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA) și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
Noaptea Cercetătorilor Europeni la Câmpia Turzii
Din 2005 şi până în prezent evenimentul a atras peste 1,1 milioane de vizitatori. Noaptea Cercetătorilor Europeni oferă oamenilor de știință posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite.
În acest an, îndemnul organizatorilor ”Joacă-te, descoperă, iubește!” se adresează tuturor celor care, părinți și copii deopotrivă, nu au renunțat să își pună întrebări, să iscodească, și să caute răspunsuri. Organizatorii evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni vă invită între orele 17 – 22 la Palatul Cultural ”Ionel Floașiu” unde educația și divertismentul fac casă bună.
Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Ediția din 2017 a atras peste 35.000 de vizitatori în România. Pe termen lung evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor.
Programul detaliat pentru fiecare oraș în parte va fi publicat pe www.noapteacercetatorilor.eu.