5 motive pentru care somnul este important

0 Shares
0
0
0

Un somn bun este incredibil de important pentru sănătatea ta.

De fapt, este la fel de important ca o dietă sănătoasă alături de un program de activități fizice regulat. Din păcate, există multe lucruri care pot interfera cu orele plăcute de somn. Oamenii dorm acum mai puțin decât în ​​trecut, iar calitatea somnului a scăzut, considerabil.

Wellnessist nu te lasă la greu și te ajută să găsești echilibrul între mesele regulate, aportul hidric suficient și un somn odihnitor pentru a te putea bucura de fiecare clipă a vieții la adevărata valoare. Dar oare de ce este somnul așa important în toată această ecuație ?

Iată 5 motive pentru care să te motiveze să mergi mai repede la culcare.

1.Somnul influențează greutatea corporală

Prea puțin somn te poate face să iei în greutate considerabil. De fapt, o durată prea scurtă de somn reprezintă unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru obezitate.

Se crede că efectul somnului asupra creșterii în greutate este mediat de numeroși factori, inclusiv hormoni și motivația pentru exerciții fizice. Dacă vrei să slăbești, somnul de calitate este absolut crucial.

2.Dormi bine mănânci mai puțin

Studiile arată că oamenii care dorm mai puțin au un apetit mai mare și tind să mănânce mai mult.

Privarea de somn perturbă fluctuațiile zilnice ale hormonilor care reglează pofta de mâncare și se crede că provoacă o dereglare a acestora.

Astfel,  grelina, hormonul care stimulează apetitul va crește, iar leptina, hormonul care suprimă apetitul va înregistra un nivel mai scăzut decât valoarea normală.

3.Un somn bun poate îmbunătăți concentrarea și productivitatea

Somnul este important pentru activitatea mintală. Cunoașterea, concentrarea, productivitatea, performanța, memorarea,  toate acestea sunt afectate negativ de lipsa de somn.

De exemplu, un studiu asupra rezidenților de la medicină  ne confirmă afirmațiile de mai sus. Rezidenții cu program prelungit, cu gărzi de peste 24 de ore, au făcut cu 36% mai multe erori medicale grave decât rezidenții cu un program care a permis mai mult somn.

Un alt studiu a constatat că prea puțin somn poate avea un impact negativ asupra neuronilor, similar cu efectele provocate de intoxicația cu alcool.

Pe de altă parte, s-a demonstrat că somnul bun îmbunătățește abilitățile de rezolvare a problemelor și performanța memoriei atât a copiilor, cât și a adulților.

4.Somnul insuficient – factor de risc în apariția bolilor de inimă și accidentelor vasculare cerebrale

Calitatea și durata somnului pot avea un efect major asupra multor factori de risc pentru sănătate.

Aceștia sunt factorii despre care se crede că determină bolile cronice, inclusiv bolile de inimă.

O analiză a 15 studii a constatat că persoanele care nu dorm suficient au un risc mult mai mare de a dezvolta boli de inimă sau accident vascular cerebral decât cele care dorm 7-8 ore pe noapte.

5.Somnul influențează sănătatea mintală

Problemele de sănătate mintală, cum ar fi depresia, sunt strâns legate de calitatea slabă a somnului și de tulburările de somn.

S-a estimat că 90% dintre persoanele cu depresie se plâng că nu dorm suficient, iar orele dormite sunt de o calitate precară.

În urma cercetărilor, s-a raportat că persoanele care suferă de tulburări de somn, cum ar fi insomnia sau apneea obstructivă în somn, au o rată semnificativ mai mare de a face depresie decât cei care au un somn odihnitor.

În concluzie

Somnul poate influența semnificativ calitatea vieții așa că nu îl neglija. Echilibrul este cheia succesului pentru orice activitate, chiar și pentru dormit.

0 Shares
You May Also Like